Excerpt for Andante (poezii) by Adria Martin, available in its entirety at Smashwords

Maicuta mea


De-ai sti maicuta cat as vrea

S-ating obrazul tau oval!

Sa-l simt iar cald, sub mana mea,

Obrazul tau, atat de pal…


Sa-ti prind mainile-amandoua,

Si sa le sarut pe rand,

Cand din ochi iti curge roua,

Si-mi surazi din poze, bland.


Sa-ti spun ce n-am stiut sa-ti spun,

Ce n-am stiut la vreme sa rostesc,

M-apuca uneori un dor nebun

Sa-ti spun maicuta mea ca te iubesc.


C-abia acum eu truda-ti înteleg,

Cand a venit la truda randul meu

Si cand din zece zile-abia aleg

O zi sa nu trudesc din greu.


Sa-ti dau ce n-am putut la vreme,

Sa împlinesc ce n-ai mai apucat…

Maicuta mea, nu te mai teme,

Ca-i bine tot ce tu m-ai învatat.


Sarutmana maicuta, sa stii,

Cu-adevarat acum te pretuiesc

Cand fac si eu din noapte zi,

Maicuta mea, iti multumesc.


Iarta-ma, Laura



N-am apucat sa te ating macar,

N-am apucat sa-ti cant, sa te alint,

Regretul mi-e tardiv si-atat de în zadar,

Dar ochii-mi plini de lacrimi, nu te mint.


Veneai cu bratele atat de mici si-ntinse

Spre-o mama care nu te-a vrut

Si-acum, cand îmi sunt flacarile stinse,

Iti spun, de ma auzi, ca n-am stiut.


N-am stiut atunci ce fac si nici cine sunt.

De ce nu ne nastem, Doamne, întelepti?

Cand ne-ntelegem, în sfarsit, menirea pe pamant,

Am apucat deja sa fim cumpliti, nedrepti.


De poti, ingeras, încearca sa ma ierti,

Mai e un timp si voi veni la tine,

Poti sa ma bantui pana-atunci si sa ma certi,

Asteapta-ti mama, mai tarziu, dar vine.


Mai ai un frate, Laura, sa stii,

Cat as fi vrut sa-l tii de mana!

Da, are mama voastra doi copii,

Dar n-a stiut sa-i aiba împreuna.


Ma uit pe strazi, cand vad copii,

Ma uit si plang si-mi pare-atat de rau,

Tu esti acolo, eu jos, printre vii,

Ramas-am sa rostesc numele tau.

----------------------------------------------------------------------------------


Paradisul pierdut


Te vaiti ca suferi din iubire,

Ca fericit esti tot mai rar,

Sunt oameni fericiti din fire

Si n-au iubit un pic macar.


Te vaiti c-ai fost în paradis?

O, Doamne, cine sa-nteleaga?!

Te vaiti ca ai trait un vis

Si ai avut iubirea-ntreaga?


V-ati iubit amandoi si asta e rar

Ai fi putut iubi doar tu, stii bine,

Cum nu-i decat un singur felinar

Si-s fluturi multi, cand noaptea vine.


Ai fi fost fericit? Tu chiar crezi?

De n-ai fi aflat fericirea deloc?

Ochi ai, dar n-ajunge sa vezi

Ca ai destul si altii n-au noroc.


Altii mor si totusi n-au parte

Decat de-o fata a iubirii,

Iubesc doar ei si intra-n moarte

Crezand ca asta-i legea firii.


Decat un pic mai bine deloc!

Dar oare totul te-ar fi multumit?

Te vaiti într-una de noroc

Cand ai iubit si-ai fost iubit?


Daca ti s-ar da s-alegi

Între iubire si-un dram de nimic,

Ai fi ipocrit sa negi

C-ai vrea iubire, chiar si-un pic?


Buricul pamantului



Îti lingi degeaba ranile si plangi

Orgoliul, nu stiai ca se plateste?

Chiar n-ai putut sa ti-l înfrangi?

Tot omul îl alunga cand iubeste.


Orgoliul e meteahna omeneasca,

Iubirea este sfantul dar,

Iubirea ta, de vrei sa creasca

Sa-ti pui orgoliul pe cantar.


Pentru pamant de te credeai buric,

Afla ca nici n-ai fost vreodata!

Esti prin orgoliu mult mai mic

Si vine ziua, negresit, de plata.

Mire pentru doua nunti


Ti-am aratat doar ca se poate

Se poate si e voie sa visezi,

Visul azi e ,cum vezi, realitate

Si asta-i una doar, dintre dovezi.


Am fost fata din primul tau vis,

Primul tau vis a fost al meu,

Si ne-am plimbat prin paradis

În saua unui tanar curcubeu.


Poti sa te-ntorci acum la ea,

Eu voi visa în continuare,

Voi fi aici, daca vei vrea,

Alegi aripi sau picioare?


Eu n-am iubite ce s-aleg,

Alege tu, e randul tau,

De vrei acum chiar te dezleg

Si plec, fara pareri de rau.


Fa ce crezi, atat iti cer:

S-alegi, sa nu te-ntorci înfrant.

Iubirea nu-i un tarc mizer

Unde se merge-ntr-una pe pamant.


De-alegi, iubite, sa renunti,

Sa nu te-ntorci la ea învins,

Esti mire pentru doua nunti,

Sa nu zici "da" cu glasul stins.


Fara tine



Atatea zile fara tine-mi par

Cumplit de lungi si-asa pustii,

Te vad de-o vreme tot mai rar,

Ma tem ca te-oi uita-ntr-o zi.


Atatea nopti tot fara tine,

C-am început sa ma gandesc,

Daca în ziua care vine

N-oi înceta sa te iubesc.


E oare începutul unei agonii?

Atat a fost? Asta e tot?

Iubite, poti sa nu mai vii,

Si fara tine vad ca pot.



Punctul ca arta


E o arta si sa renunti,

E un timp, un timp pentru toate,

Iubirea stiu, muta si munti,

Dar timpul sa-l învinga poate?


E o arta sa termini frumos,

Exista apusuri murdare,

Finalul, chiar de-i dureros,

Sa-l faci frumos, de esti în stare.


A pune punct este o arta

Sau punctul este arta-n sine,

Ce vine sigur sa desparta

Ceva, de altceva, în tine.


Am învatat sa nu castig mereu,

Sunt si victorii care dor,

Victoria nu-i un trofeu,

Cand langa mine oameni mor.


Am învatat sa pierd frumos,

Cu demnitate, noblete, onoare,

De-as castiga, dar rusinos

Sa gust victorii n-as mai fi în stare.


Si daca nu-i nimic de castigat,

Cand zarurile-s aruncate

Sa murdaresti chiar ca-i pacat!

Mai lasa de la tine, ca se poate.


Fantani nu otravi în urma ta,

Chiar daca stii ca totul e pierdut,

Poate-ntr-o zi chiar tu vei bea

Candva, cu sete, din trecut.


Ridica-te si pleaca neîmpacat,

Dar sa mergi cu fruntea sus,

Mai bine demn si disperat,

Decat victorios si-n plus.


Un nobil a-nvatat sa piarda,

La timp, cu pretul meritat,

Castiga deseori o hoarda,

Prin numar doar si prin pacat.


Se teme lumea de un leu

Vrei leu sa fii cu orice pret?

El n-are nici un Dumnezeu

În jungla doar este maret.


Dezlegare



Te iubesc atat de mult încat,

Chiar sa renunt la tine as putea!

Sau as putea s-astept oricat,

Daca mi-o ceri, daca vei vrea.


De-i alt drum mai luminos,

Te du, eu te eliberez!

De zbor iubite, eu, prea jos,

Te du! Raman sa te veghez.


De-s alte zari stralucitoare,

Te-ncurajez sa pleci chiar eu,

Îti dau iubite dezlegare,

Te aiba-n grija Dumnezeu.


Cadere libera


Stiu, sigur ca stiu,

Astepti un semn de la mine!

Iata-l!

Dar ce sa -ti spun?

Ca e razboi la mine-n suflet?

Stiu, astepti un semn de la mine,

O, Doamne , dar ce semn sa-ti dau?!

Sunt în cadere libera,

Si nu vad vreo cabina telefonica

În confuzia în care m-ai aruncat!

Sunt, nu sunt? stiu , nu stiu?

Vreau, nu vreau?

Ar trebui sa scoatem cuvintele

Din vocabular!

Ar trebui sa vorbim cu degetele,

Cu ochii, cu sufletele.

Da, dar înainte de toate, cred iar,

Cred, ca acolo unde începe orgoliul,

Se termina iubirea.

Si mai cred, ca acum învat

sa zbor în jos,

poate nu-i cadere, ci tot

Un fel de zbor...

Poate-i doar antrenamentul de rutina

Pentru înca o bucla a destinului.

Stiu, astepti un semn de la mine!

Iata-l!

Sunt în cadere libera.

Nu mai stiu drumul înapoi.

Tu unde esti?

Ah, da, uitasem, mi-ai zis ca azi

Strangi picaturi de ploaie

În galetusa aia ciuruita.

Eu? Eu numar etaje

De cadere libera.

Daca jos nu vor fi cabine telefonice,

E sigur ca nu vei mai auzi de mine.

Daca vor fi totusi cabine,

Dar nu vor mai fi cuvinte,

Te las. Vei fi atat de liber!

Liber sa-ti stropesti în fiecare dimineata

Ciulinii orgoliului.

Ador numai narcisele albe,

Din nu stiu ce motiv,

În nu stiu care veac,

Ne-am facut surori de cruce.

Ai vazut ca au un pic de rosu

În mijloc? E sangele meu.

Acum întelegi de ce nu-mi plac ciulinii?

Hai, lasa, întoarce-te sa-i uzi,

Nu ti-a spus nimeni pana acum?

E inutil, cresc si fara apa...

Ma duc sa culeg narcise,

Din gradina bunicii.

Singurul semn pe care ti-l puteam da

Era undeva prin dictionar,

Dar l-am ars!

Tot nu m-a ajutat la nimic!



Taceri contra cost



Azi, cand ti-am auzit vocea,

Cand mi-ai pronuntat numele,

Cum numai tu o faci,

Toata fiinta mea

Se concentrase, se lipise

De receptor.

Sa-ti aud respiratia,

Sa nu scap vreun sunet,

Vreo tacere, vreun oftat.

Azi, pana sa suni,

Ma temeam, în fiecare zi

Ca esti doar un vis…

Asa ma tem mereu,

Asa traiesc de la o vreme.

Taceam…

Emotia îmi tinea captive

Cuvintele..

Am încercat sa-ti spun ca te iubesc,

Cu vocea stinsa, de emotie.

N-auzisei. Sa repet?

Nu mai puteam,

abia gasisem forta sa spun o data.

Sau.. Poate nici tu nu erai sigur de ce auzisei?

Doamne! Cate pauze, atatea emotii,

Dar cat de mult am iubit acele taceri!

Veneau, dupa atatea clipe

De despartire,

Ca o binecuvantare…

Credeai ca m-ai pierdut?

Nu, dar asteptam sa ma suni tu!

Stii de ce am lasat sa treaca zilele?

Nu, nu am vrut sa plangi,

Ci doar sa stii daca

Si cat ma iubesti...

Eu stiam deja.

Tacerile noastre

Spuneau cel mai bine

Ce era de spus, nu-i asa?

Azi, tacerea noastra contra cost

A facut toti banii din lume,

Azi,

Am înteles mai bine ca oricand

Rostul despartirilor si tacerilor..

Azi, glasul tau cald, bland

Nesigur, emotionat ,

Usor rasfatat

Cand mi-a rostit numele,

Mi-a adus pe buze

Gustul sarutului tau.

Nu ne împacasem,

Noi nu ne împacam niciodata,

Savuram tacerile

Ignoram despartirile

Care sunt, oricum

Definitiv, temporare!

As veni si în iad sa te caut,

Pentru ca, surprins sa ma vezi acolo,

Tot mi-ai mai pronunta

O data numele,

Asa cum numai tu o faci.


Una -alta


Bogatul are, poate, dar nu vrea

Si mai degraba cersetorul o sa-ti dea

Un colt perfect egal din painea lui cersita

Si-un loc în parc pe-o banca scorojita.


Cine seamana vant va culege furtuna.

Ispita nu-i decat a iadului arvuna,

Un cec în alb pentru-o calatorie

Într-o mizera, neagra, eterna silnicie.


Faci bine si-ti auzi rau, asa ti se pare,

De rau oricine, stii bine ca-i în stare,

Mai greu sa faci un bine cat de mic…

E si mai greu cand te-ai nascut calic.


C-o floare nu se face nici o primavara,

Dar nici cand este primavara -afara

Nu ti-e întotdeauna-n suflet o gradina

Si uneori c-o floare ti-e inima plina.


Cainii latra, ursul merge, toti o stim.

Dar oare caini sau urs am vrea sa fim?

Trece ursul, dar trece cu ce pret?

E-atat de trist, ne pare doar maret.


Dumnezeu iti da, dar în traista nu-ti baga

Totusi de vrea si traista ti-o dezleaga

Si-adeseori ce vrem e-un bine- nselator

Si-n mlastina ne ducem spre firul lucitor.


Sa nu-ti dea Domnul cat poti a duce.

De-ai sti ce grea iti poate fi o cruce,

Te-ai pravali-nainte chiar s-o vezi

Si-ar fi usoara totusi, doar sa crezi.





Stii unde vreau sa te sarut?



Stii unde vreau sa te sarut?

La ceas, la Universitate,

Locul cel mai cunoscut

Pentru-ndragostiti, din toate.


Stii unde vreau sa te sarut?

La munte , la mare, la ses,

Sarut lung si absolut

Patimas si în exces.


Stii unde as mai vrea?

Într-un lift ce urca într-una,

La fel ca iubirea mea,

Sa ne binecuvanteze luna.


Stii unde vreau sa te sarut?

De fapt, pe marul lui Adam,

Dar nu cred ca ti-a placut

Si curaj nici ca mai am…






Pentru iubire nu se multumeste



Schimbai vitezele cu mana stanga

Doar sa ma tii mai mult de mana,

Cand stelele-ncepeau sa planga,

Cand era seara în oras stapana.


La fiecare stop ma sarutai,

Mergeam spre casa-n relanti,

Ce stralucire-n ochi aveai!

Ce fericit puteai sa fii!


Crezi c-o sa uit al tau sarut?

Oprisei doar sa-I multumim

Lui Dumnezeu de ce-a facut,

Cum a facut, sa ne iubim.


Trageai pe dreapta cand si cand,

Sa mai furam o clipa doar,

Oftam îmbratisati, plangand,

De fericire si calvar.


Calvar ca trebuia sa plec,

Sa schimbi vitezele cu dreapta iar,

Si plansul încercam sa mi-l înec

Lasam în urma cel mai drag hoinar.


Hoinar prin viata noastra complicata,

Hoinar între cosmar si vis,

Cand ratacesti, iubirea iti arata

În noaptea neputintei drum deschis.


Pentru iubire nu se multumeste,

În consecinta, n-o sa-ti multumesc,

Doar te iubesc, sublim si nebuneste,

Atat de pur, total, nepamantesc.


Între doua lumi


Suntem straini în viata noastra

Facand slalom printre legi,

Ni-i viata populata si sihastra,

Între divin, lumesc, tu ce alegi?


Si cum sa-mpaci ce-i de la Dumnezeu

Cu ce e pamantesc si se impune?

Traim în doua lumi si-i tare greu…

Ce e permis, ce nu, a spune.


Si daca-am spune ce simtim,

S-ar face-n jurul nostru gol?

Daca-am uita sa mai mintim?

Daca-am iesi un timp din rol?


Si de ce legile divine

Nu-s aplicabile în viata?

Nu te-ai mirat si tu, ca mine,

Ca viata e o mare piata?


Ce-i gratuit? Mai e ceva?

Totul se cumpara si vinde,

Oferi ceva, de vrei sa-ti dea,

De-ti da, de-ndata iti pretinde.


E gratis ce-i venit de sus

Si-atat de fara scop în sine,

Atat de fara logica si-n plus,

Sunt altfel legile divine.


Ce ratiune oare sa explice

Ce-i fericirea, ce-i iubirea?

Cand logica-i silita sa abdice,

Macar îsi recunoaste marginirea?


Si tras asa în doua parti,

Esti pus tot timpul sa alegi,

Între tentatii, liturghii si carti.

Cand accepti, oare ce negi?


Alegi mereu, dar nu stii ce

Sau chiar traiesti la întamplare,

Poate ca-n toate-o taina e,

Poate-un raspuns la întrebare.


Ai dat ceva bani vreodata

Pe lacrimi de fericire?

Ce-i de sus e fara plata,

Am venit sa-ti dau de stire.


August 2001


Blestem de iubire


Te blestem sa nu ma uiti cand ploua,

Te blestem sa nu ma uiti vreodata,

Sa strangi în fiecare dimineata roua

În colt de ochi, roua calda, sarata.


Te binecuvantez apoi imediat

Si-mi cer iertare de blestem,

N-as vrea sa plangi neaparat,

Doar ploile de-acum le chem.


Cand voi pleca din viata ta, iubite,

Vor plange norii pentru noi

Si tunetele vor cadea cumplite

Sa-mparta dragostea la doi.


Îmi va fi seceta apoi,

De dor pamantul o sa-mi crape,

Voi astepta într-una ploi,

Doar sa te simt din nou aproape.

Un miracol pentru noi



O iubire ca asta se-ntampla o data în viata,

O iubire ca asta nu te lasa întreg,

Si de-am privit iubirea drept în fata,

Tot n-am ajuns macar sa înteleg.


Ce stim, de fapt, despre iubire?

De ce se-ntampla, de ce nu?

Daca-o sa afli, da-mi de stire,

De ce, iubite, din atatia tu?


De ce acum si nu atunci, ma întrebai,

Exista oare, iubite, vreun raspuns?

Raspunsuri niciodata n-o sa ai!

Iubesti, iubesc. Nu e de-ajuns?


O iubire ca asta nu se-ntampla oricui,

Iubesti sau esti iubit , ca-n balansoar,

Noi ne iubim sincronizat si poate sui

Iar ce simtim lipseste din dictionar.


Un "Te iubesc" îmi pare prea sarac,

Alte cuvinte, iubite, însa n-am gasit

Si-atunci privesc în ochii tai si tac,

Pentru ca nu gasesc cuvantul potrivit.


Cred în miracole , esti miracolul meu,

Extatic, mistic, sfintitor, sublim

Si-i multumesc acum lui Dumnezeu

Pentru ca esti, ca sunt, ca ne iubim.



Foc încrucisat



Stiam despre mine ca sunt un om tare cinstit.

Atat de cinstit încat pana si cei mai cinstiti

Considerau cinstea mea o naivitate.

Acum am ajuns sa redefinesc cinstea.

Stiam despre mine ca sunt rabdatoare,

Mai rabdatoare decat piatra dintr-un rau,

Care rabda, rabda raul nemilos s-o macine.

Cum sa plece din calea raului?

Oare s-a nascut chiar acolo, în rau?

Dar am întins mana si am scos

toate pietrele din rau.

Stiam despre mine ca sunt un om cumpatat,

Atat de cumpatat,

încat mi-era suficient si nimicul

sa-l dramuiesc, cu grija.

Acum împart în portii, infinitul.


Stiam…Ca voi fi asa cum vreau sa fiu,

Ca sta în puterea mea sa fiu,

Ca vantul nu suiera niciodata dupa ziduri,

Ca sub acoperisuri nu ploua.

Dar acum totul e altfel,

Totul e cu susul în jos,

Ploua din pamant,

Ninge din iarba,

Norii gonesc pe asfalt,

Sinele trenului se încruciseaza,

Roua creste numai pe obraji,

Perna fuge speriata de sub cap,

Patul se crede învartitoare,

Cafeaua se scurge prin porii

Portelanului,

Pun sare si gust dulce,

Lamaia se dizolva în cana,

Vreau sa merg înainte

si picioarele mele o iau înapoi,

Vreau sa strig si tac,

Vreau sa fug si raman,

Vreau si nu vreau,

Înapoi, înainte,

Sus, jos,

Foc încrucisat.



Între Alfa si Omega



Daca tac, tu sa nu te miri.

Asa sunt eu, vorbesc sau tac prea mult.

Daca poti sa-mi umpli tacerile

Cu raspunsurile si vocalele tale,

Voi vorbi iar, voi rosti uluitoare banalitati,

Cu exaltarea omului care a gasit, în sfarsit,

Solutia, mai putin cuvintele

Care s-o rosteasca.


Daca vorbesc, tu sa nu te miri.

Asa sunt eu, vorbesc sau tac prea mult.

Daca poti sa-mi prinzi vorbele,

Se vor topi, rotund, tandru, în palma ta,

Distilate în ore lungi, de iubire.




Daca ma pierd în singuratati,

Inventate ad-hoc de imperfectul meu prezent,

Sa nu pleci. Sa-mi fii undeva aproape de maluri,

Sa ma prinzi cand curg, sa taci cu mine,

doar sa-mi stergi lacrimile, cu un sarut.


Eu nu pot fi egala, decat atingand extremele.

Echilibrul meu nu exista pur si simplu,

Nu ancorez decat dupa ce strabat marile

Si oceanele fiintei.

Dar ancorez întotdeauna în golful

dintre bratele tale.


Stiu ca te obosesc, daca mi-o ceri,

voi uita acest golf, pentru totdeauna.

Stiu ca o parte din tine m-ar vrea ancorata,

vesnic, acolo. Dar stiu, stiu ca alta parte

îmi iubeste libertatea.

Eu nu pot fi egala, nu pot ...

la mine Doi e o cifra impara.

Extremele îmi dau echilibrul.

Cerul si pamantul, Alfa si Omega.

Tu si eu.

Între noi...între toate, iubire.


Am încetat sa ma întreb de ce sunt eu asa,

de ce suntem, de ce toate sunt, cum sunt...

Sunt doar fericita ca esti...

Eram fericita si cand nu erai,

voi fi si daca va trebui sa uit golful meu.

Esti liber sa nu existi acolo, esti liber...

Atat ca te vreau.


Daca te alung, sa pleci.

Dar sa nu te simti alungat! Sa întelegi.

Sa nu întrebi nimic. Trebuie sa ma departez.

Asa sunt eu. Balans între extremele fiintei,

Pendul cand grav, cand vesel între cer si pamant.

Am atata nevoie sa privesc de la distanta potrivita,

Sa înteleg, sa retusez contururi stridente, inutile

Si umbre aiurea în calea luminii dintre noi.


Daca te strig, te iubesc.

Daca te vreau înapoi,

tu sa nu ma certi, sa nu te razbuni,

sa uiti de orgolii stupide, pentru ca ma iubesti.

Pentru ca nu fac decat sa te chem,

tot pe tine, în alt decor,

Pregatit îndelung, în atatea taceri.




Emotie în oglinda



M-am tot gandit unde am gresit. Daca am gresit,

Tu, eu…ceva., ceva. .nu stiu ce...

Daca mi-a scapat ceva….

Cred ca, de fapt a fost chiar perfect,

Ar fi putut fi, cum zici tu, mai mult ca perfect,

Cred ca de fapt pentru prima data în viata mea,

Am vrut sa fiu mai putin rebela,

De dragul tau. Pentru ca îmi citesti poezii.

Ceasul rau, pisica neagra, nu trebuia sa cedez.

Am vrut, adica n-am vrut, ca eu nu vreau,

Eu nu cedez niciodata cu placere

Cand ceva îmi place la nebunie!

Am vrut atunci sa-ti fac pe plac.…

Sa renunt la …probabil ca n-am renuntat, de fapt.

Doar am acceptat sa te las

Sa te las…ce prostie din partea mea!

Sa te las sa alegi tu vinul.

Ce pacat! Am facut o greseala fatala.

Ar fi putut fi mai mult ca perfect.

Mi-ai luat mintile! Te conjur sa nu mai bei vin alb!

Nu trebuia sa cedez. Nu-mi place vinul alb,

Nu mi-a placut vreodata, chiar demisec,

Chiar în cupe, chiar la un pahar de poezie,

Am si acum în minte imaginea aia,

Margelele mele , atarnand ca semn de carte,

Din copertele negre ale volumului de poezii.

Îmi placea cand te opreai, cand lasai cartea,

Sa simti. Urmatoarea strofa iti iesea întotdeauna

mai prost! O sa mori de ciuda sa-ti spun asta,

dar cand o reluai, recitai cu voce egala, plata.

Ma si mir cum mai vedeai virgulele…

printre genele umezite.

Cat ador emotia! În poezie, în tine, în mine!

Emotia din poezie, trecand prin tine,

sa ajunga la mine...Sublim!

Îmi placea la nebunie cand iti tremura glasul!

Stii de ce? Pentru ca e sublim sa împarti emotia,

nu-i asa?

Pe urma , eu eram emotionata de ce citeai si peste asta,

de ce simteai tu cand citeai.

Ajungea la mine, atat de amplificata, ca-mi venea sa-ti strig:

Opreste-te, e prea mult!

Dar tu te opreai singur, fara sa rostesc.

Si-atunci as fi sorbit un pic de vin rosu. Dar era alb.


Ah, uitam! Te contrazic totusi

Tu n-ai citit mai bine decat mine.

Nu, deloc, nu mai încerca sa ma

convingi... degeaba!

Tu respectai punctuatia, eu emotia .

Era emotia mea! A noastra, fara puncte, fara virgule.

Dupa mine, putea sa le si uite poetul, de emotie si el.

Ce, fara punctuatie, ar fi lipsit emotia? Uf, taci odata!

Mereu ma contrazici...Si in impefectiune e o arta!

Uneori, admit, îmi place sa ai dreptate...

Sa ti-o dovedesc, uite, m-am întors

sa pun virgula înainte de admit.

Asa e bine?

Doamne, dar ce cusurgiu esti!

Cata emotie!

O simteam dincolo de virgule si puncte.

Era de fapt, în toate golurile dintre litere.

Dar ...admit, nu ca as ceda, cum am cedat cu vinul,

admit ca poate ai dreptate, partial.

Ma gandesc, punctele vin

sa fagmenteze emotia în portii suportabile.

Asa cum ai sorbi vinul bun,

Cum i-ai adulmeca întai aroma din cupe,

apoi ai sorbi cu zgarcenie, sa-ti intre mai usor,

în doze acceptabile, în artere.

O betie dulce pe care s-o poti constientiza.

Ce rost are sa te-mbeti daca tot nu mai simti nimic,

daca adormi?!

Da, da între puncte si virgule...

poate ca totusi ai ceva dreptate!

Între puncte e , poate,

putinul pe care-l sorbi, cu zgarcenie, din pahar.

Una e sa-ti tremure vocea si alta sa paralizezi de emotie.

Uf, bine, dar urasc vinul alb, chiar parfumat, chiar demisec,

E prea... rece, prea insipid!

Trebuia sa fie rosu cu orice pret!

Poezie cu vin alb? Niciodata! M-am lecuit!

Emotia se serveste întotdeauna cu vin rosu.

Sorbit neaparat în portii mici, ascunse între virgule

Si puncte. Admite ca si între spatii e totusi ceva...


Am cedat, am renuntat la vinul meu preferat, de dragul tau.

Ce greseala!

Dar mie întotdeauna nu mi-a placut decat vinul rosu.

Ar fi trebuit sa stii!

Daca vom mai savura un pahar de emotie împreuna,

vor fi categoric pe masa doua cupe.

Una cu vin alb, alta cu vin rosu.


Alergie


Da, da, am o problema, o alergie,

Dar mai ales acum am insomnie!

În loc sa dorm în asternut, cuminte,

Însir pe foi din nou cuvinte.

Da, da, sigur ca stiu, am alergie,

Pentru ca mi-e nesomn de poezie,

Totusi de ce crezi ca m-as vindeca?

Doar poezia-i viata mea!

Cum as fi eu fara aceasta alergie?

Mai mult moarta poate, decat vie,

As prefera de boala asta sa sfarsesc

Si toata poezia lumii s-o traiesc.

O, da, e sigur ca iar am alergie,

Macar nu doar respir, ci-s vie!

Ar fi un fleac sa scap de ea

Însa nu pot si nici n-as vrea.


6 septembrie 2001


Quo vadis?



N-o sa ma crezi cand o sa-ti zic

Tu nu mai crezi chiar în nimic ?

Si totusi miracole sunt, daca vrei,

Se-ntampla chiar sub ochii mei.


Nu se tin în palma, nici în buzunar,

Miracole sunt si tu n-ai habar,

Fara suflet sa le vezi nu se poate,

Încearca doar sa fii atent la toate.


De ce sa mori în tine cat esti viu?

Nu-mi repeta ca-i prea tarziu!

Nu-mi spune ca te-ai resemnat

Ca ursul omorat si împaiat!


E-atata bogatie-n jurul tau!

De ce te marginesti la ce e rau?

Nu vezi ce frumusete te-nconjoara?

Hai, iesi un pic din tine-afara!


Miracole sunt si chiar stau la rand,

E coada la vise mai mult ca oricand,

Da-mi mana si hai sa le vezi!

N-ai de facut nimic, decat sa crezi.


Iunie 2001-

Camera 11



Pluteste în aer înca miros de mosc si vin

În camera cu albe ziduri de hotel

Se-aude muzica-n surdina si-i aerul plin

Cearsafu-i rece, neted, alb si el.


Danseaza umbre, ce pereti indiscreti!

Ar fi putut sa tina extazul pentru ei,

Însa îl etaleaza mereu pentru drumeti

Cand urca la etajul doi cu pasii grei.


Camera 11, umbre, doua, fara haine,

La geamul ei doar, mai ploua si acum,

Un dans extatic, lent si plin de taine

Mai bine calatorule, sa-ti vezi de drum!


Au varuit peretii, zadarnica-ncercare!

Umbrele danseaza mereu pe pereti,

Au încercat a face si- o exorcizare

Sa-i odihneasca iarasi pe drumeti.


În hol strabate muzica si-acum

Doar camerista mai intra cand si cand

S-aeriseasca, de santal, vin si fum

Dar iese tulburata, o lacrima stergand.


De-ntrebi ospatarii, explica pretios,

Cum c-ar fi fost acolo gazduit,

Incognito, un cuplu atata de frumos,

Ce zi si noapte s-au iubit.


Ieseau din camera de doua ori pe zi,

Mancau în graba si beau cate ceva,

Si parca nu se saturau a se privi,

El o iubea nespus si ea îl adora.


Acel hotel uitat si gol de obicei,

Acum e plin de oameni, curiosi de fel.

Cand la receptie nu-s niciodata chei,

Ramane cheia 11, stinghera pe-un inel.

Ne nastem condamnati la moarte



Motive sunt de sinucidere în masa,

Doar ca pe rand, nu toti odata...

Viata ne este uneori frumoasa,

Totusi nimic nu-i fara de plata.


Maine, maine depinde oare de tine?

Unii-s convinsi ca viata e hazard,

Altii ca sunt pesemne ratiuni crestine

Ce au un sens doar dincolo gard.


Motive sunt de sinucidere, ce-i drept,

Totusi unii pot , mai pot si mai vor

Atat cat inima le-o bate-n piept,

Vor accepta si pasul urmator.


Unii se nasc buni si unii puternici,

Altii se nasc mari si altii plini de har,

Unii smeriti se nasc, altii cucernici,

Viata-i un dar zic unii, altii ca-i calvar.


De ce ne nastem, de ce murim oare?

De ce nu ne nastem totusi batrani?

De ce ne agatam cu-atata disperare?

Ce suntem robi ai vietii sau stapani?


De ce ne nastem condamnati la moarte?

Poate la viata asta condamnati am fost,

Raspunsu-l -afla toti si fiecare-n parte,

Desi, deja îl stie fiecare pe de rost.

Aproape fericit



Zile, trec si zile vin

Esti aproape fericit!

Ai fi fericit deplin

Daca ea te-ar fi iubit.


Numai tu, din pacate, iubesti,

Cum alta te-a iubit pe tine,

Cand nu poti sa impartasesti

Nici o dragoste nu tine.


Cand te-ntrebam, iti amintesti?

Erai barbatul vietii ei,

Oare de ce sa n-o iubesti?

De ce macar sa-ncerci nu vrei?


Mi-ai spus atunci ca iti doresti

Sa poti iubi si tu pe cineva

Sa simti ca zbori, sa daruiesti,

Iubesti acum, dar nu te vrea!


Si esti aproape fericit,

Fericire-mpartita cu doua femei,

Te simti acum într-adevar iubit…

Iubit, da, esti, dar nu al ei.


Si suferi, suferi pentru ea

S-o vezi la randu-i cum tanjeste

Si-un oarecare el n-o vrea.

Pentru ca nici acela n-o iubeste!


Armuri între noi



Atat de cruda-ti par? Atat de rea?

Poate ca ai dreptate, cine stie?!

Poate ca-s fara voia mea

Si n-as vrea sa-ti fac rau chiar tie.


Dar ai promis sa fii tu bland,

Poti oare scutul sa-mi zdrobesti?

Într-una ma trezesc luptand

Si uit, da, uit ca ma iubesti.


Atata stiu ca îmi e tare greu

Si nu mai am rabdare sa suport,

De-mi esti tu crucea de la Dumnezeu,

Ma-ntreb daca-as putea s-o port.


Dar asta oare sa îmi fii?

Doar nu e viata mea un cimitir!

Daca iubite m-ai iubi

Mi-ai fi nu cruce, ci doar mir.


Am ratacit în mine drumul catre pace,

Un camp de lupta-mi pare viata toata,

Dar undeva pe-aici, sub carapace

E o carare-ngusta, neumblata.


Ne înfasoara viata în armuri,

N-auzi ca am o inima în piept?

Si devenim nedrepti si duri

Dar sub armura, inca, te astept.


Iubite, chiar nu stii ca ai armura?

Esti crud si tu, de te-ai vedea macar…

Oi fi eu cruda, rea si dura

Dar nu cred c-as fi cruda în zadar.


Cred ca de semeni într-una furtuna,

Seninul cerului nici ca-l astepti,

Vom înfrunta furtuna împreuna…

Insa macar, iubite, sa fim drepti.

Balanta



N-as vrea sa pleci , dar sa ramai n-as vrea,
Nici nu mai stiu ce e în mintea mea.
Însa in inima , stiu prea bine ce simt
Doar mintea nu pot s-o mai mint!

Mi-era asa de bine, cu capul în nori!

Acum visez atat, doar pana în zori.
Dar ce sa fac , îl am pe umeri iar!
Si de-ncerc visul ziua, e-n zadar.

Ce sa visez? Si cum sa m-amagesc?
E sigur doar atat, ca te iubesc,
Chiar ratiunea mea iti cauta cusur,
Îmi zice sa nu tac, sa nu îndur.

Si culmea e , o stiu prea bine!
C-atata ratiune-mi curge-n vine,
Iubirea pierde, pierde-ntotdeauna,
N-o impresioneaza stelele si luna.


Cred ca o viata ne-am putea iubi,

Doar daca în pustietate am trai,

Asa în lume, cu-atata framantare,

Iubirea moare, cat ar fi de mare.


Stii bine, cand oamenii spun DA,

Ce simt, sa tina toata viata-ar vrea,

Formula înca nimeni n-a aflat…

De-atatea lacrimi oare nu-i pacat?

Sa le pun în taler? Inima-i mai sus!
Mintea trage zdravan talerul opus.
Si cum sa-nvat si mintea sa iubeasca?!
Sa simta ea, sa vrea si sa doreasca?

Nu, n-ai nici o vina, de vina sunt eu!
Ca mi-e cumplit, ca mi-e atat de greu
Sa caut calea din inima spre minte,
Sa nu tin seama, prea tare, de cuvinte.

Adica-n minte stau si socotesc,
În timp ce biata inima iubeste,
Tot eu, de sus, neutra le privesc
Sa le împac, sa le-mblanzesc.

Ca mai breaza nu-i nici una!
Ce, nu e cuvant si luna?
Pe urma, eu, chiar eu, stapana lor
Ar trebui sa dau o mana de-ajutor.

N-o sa le las asa de capul lor!
Una tanjeste, plange si-i e dor,
Alta se vaicareste ca-i prea greu,
Cuvantul ultim, totusi, îl am eu!

Destul cu -aceasta framantare!

Eu sunt prin excelenta jucatoare

Joc tot pe o carte, de cand ma stiu,

Si sa ma schimb acum, e prea tarziu!

Bolero



Te iubesc, cu mainile, cu degetele,
Te ating cand usor, abia perceptibil,
Cu miscari lungi, ovale, stranse, rotunde,
În podul palmei, pasind discret, incognito parca,
pe linia inimii, pe linia vietii, cu degetele istovite
De urcusul printre lianele bratului stang,
Spre încheietura si ocolind muschiul mic,
Tuguiat, ca o pernita roz,
Dinainte de cuta spre brat, îmi plimb degetele
Peste vena în care pulseaza ritmic, salbatic,
Sangele, emisar ad-hoc al dorintei,
Apoi urc degetele spre inelar , în lung si înapoi.,
Salutand fiecare cuta, îndoitura,
Pentru ca în dreptul muntilor si vailor

ce poarta nume de luni,

Sa -mi plimb degetele spre degetul mare,
Dandu-i tarcoale, tandru, jucaus, ocolind unghia,
Cu mangaieri, starnind porii,
Lasandu-i în urma sclavi ai dorintei,
Avizi de orice simtire, cat de slaba,

Fie ea si insinuata, imaginata, visata.
În umbra degetelor rasar dealuri,
Multe, mici, cu varfurile punctate de plopi
De castani, de tei, de pini. Ce amestec de arome!
De rasini gata sa fie aprinse, de o noua mangaiere,
Care vine… Face cale întoarsa

Doar pentru a le aprinde,
Pentru a simti sub buricele degetelor

Caldura si aroma,
Pentru ca apoi sa le lase nauce,
Starnite, înnebunite, disperate,
Tradandu- le cu alti pori, mai nobili, mai parfumati,
Mai lacomi de înaltare, mai roditori.
Coapte, fructele emana arome,
Le înalta în spirale duble, triple,
Lacome sa îmbete narile, ademenind degetele la dans,
Dans extatic, pe muzica sferelor, în ritmul inimii,
Respiratiei, sacadat, scapat de sub control
Sangele-si goneste hergheliile
De cai salbatici, roscati, pur sange, cu brune coame,
Se raspandesc în toate directiile, gat, spre, spre tample,
Taind cordonul ombilical ce leaga lumea de ei,

Alergand spre genunchi, gamba, glezne,
Cautand în ele forta, puterea de a urca,

Si urca, urmand acelasi traseu,

Starnind în dreptul pieptului fiorul
Care, prin alchimii straine mintii,
Închide poarta în nas logicii si oricarei ratiuni,

Oricarei retineri, refuzand sa se supuna legilor,

Altele decat cele primordiale,

Pentru o metamorfoza unica, irepetabila,
A fiintei cu fiinta, a curcubeului cu ploaia,
A focului cu apa, a soarelui cu stelele,
A buzelor cu pielea, a porilor cu micii vulcani
Sidefii, rozalii, aparuti brusc pe netezimi,
Erupand lava transparenta, rotunda, parfumata,
Mirati, treziti din amortire.
Niciodata, în nici o filarmonica din lume, Bolero-ul
N-a fost interpretat atat de sublim, magistral,
Ca acum, aici, între doua fiinte mistuite de limbile
Lungi, jucause, purpurii, ale focului sacru.


Absolut superb



Te vreau, te doresc, te iubesc,

Te vreau de tot, sa fii al meu!

Dar sa visez nici nu-ndraznesc…

Si-atunci ma rog la Dumnezeu.


Ce simt cand ma gandesc la tine?

Dar nu exista vorbe sa descriu!

Doar ca-mi sunt toate simturile pline

Si sufletul imi e atat de viu.


Ce simt cand sunt cu tine, iubite?

Ce pentru nimeni n-am simtit…

Ca toate visele mi-s împlinite,

Ca strang în brate-un rasarit.


Ce simt e-atat de nelumesc!

Ma simt deja cu tine-n paradis,

Total si pur eu te iubesc

Visam, acum traiesc un vis.


Si nu imi vine-a crede ce traiesc,

Îmi pare prea frumos sa fie-adevarat!

Cum de- am trait atata fara sa iubesc?

E absolut superb, sublim si minunat.




Cioburi de sticla colorata



Nopti cu luna plina,

pe malul marii albastre- verzui

ale unei metafizice disperari.

Nopti lungi de nesomn si deriva,

încercari istovitoare de a ancora

într-o mare fara fund.

Nopti cand încerci sa pui cap la cap

Doua margini de-abis.


Nopti cand aduni în podul palmei

Cioburi albastre de- amar

Cu irizari discrete, roz sidefii,

de bucurii morgane.


Lipsesc întotdeauna exact atatea cioburi

Cate ar da un întreg.

Si totusi îl percepi acolo,

Mare, incolor, inodor, inform,

atat de prezent, în fiecare ciob.

Întregul se zareste

cand semnele de întrebare se topesc

În cuptoarele mirarii.

Se scurg încet, ca lava unui vulcan,

care tuna din maruntaiele pamantului,

Cu înjuraturi, naravas ca un cal,

iritat de obraznicia

Mustelor care-l pisca prea tare.

Ratiunea nu curge. Nu e solubila în nesomn.

E poate doar un alt ciob. Mare, mat si verde.

De curs, singure, doar iubirile curg,

Primul gand e întotdeauna de curgere.

Al doilea doar îl stavileste.

Curgem, curgem întotdeauna cu lacrimi.

Întregul e totul. E perfect. Dar anost.

Dintotdeauna omul, tanjind la întreg,

L-a cautat în cioburi colorate.

Fascinatie dulce, de cioburi colorate!

Ai privit vreodata printr-un caleidoscop viata?

Ma îndoiesc de tot ce-am spus,

Nu ma lua în seama. Dar nu ma îndoiesc o clipa

Însa, de momentul întregului. Cand îl voi zari,

Mi-am terminat de platit datoria, în rate zilnice,

Datoria de ciob colorat, cu irizari

portocalii, de îndoiala.

Abia atunci îmi voi permite un pui de somn,

incolor, sau,

Cine stie?! O vacanta feerica

Pe o insula tropicala, undeva

Prin dinastia gemenilor !


Aprilie 2001



Cravata ta


Ma jucam cu cravata ta,

Ce cravata! A ta si frumoasa!

Si as fi vrut sa smulg din ea

Macar un fir, sa-l duc acasa.


Sa-l pun în perna, sa-l închid,

Prin simpatie, sa te am cumva,

Cand mi-e în suflet frig si vid

Cand lacrimi curg pe perna mea.


Si nici macar un fir nu am,

Din frumoasa ta cravata!

Mi s-a parut un gest infam

Sa fur un fir din viata-ti toata.



Prea multa fericire



De-o vreme ploua cu stele

Stelele cad torential pe noi,

Numai c-acum în loc sa spele,

Topesc pe rand, sloi dupa sloi.


De-o vreme lumea-i un spectacol

Pus în scena de sub soare,

De-o vreme traim un miracol…

Neprevazut de ursitoare.


De-o vreme suntem condamnati

La prea multa fericire!

Si noi, cand muti, cand disperati

Îi cerem cerului sfintire.


E binecuvantare sau blestem?

De ce tu, de ce eu, de ce noi?

Ma bucur si totusi sa ma tem

De-atata dragoste, de-atatea ploi.


Te-a coplesit vreodata iubirea?

Ai simtit ca-i prea mult, ca-i prea bine?

Dar te-a durut vreodata fericirea

De parc-ar exploda si inima în tine?


Ai vrut sa fugi ca mine departe de toate?

Sa lasi în urma lumea asta si tot?

C-un dor nebun de drumuri neumblate

Sa treci o mare de lacrimi înot?


Ti s-a parut vreodata atat de tarziu,

Dureros de tarziu si frumos?

Tarziu, cand te simteai mai viu

Cand curcubeele cresteau pe jos?


Prea multa fericire poate fi fatala,

Nefericirea parca-i mai usor de dus.

Prea multa fericire-i anormala

Cand tot ce te-nconjoara e în plus.


Da Dumnezeu cateodata cu carul!

Si toarna în exces celeste elixire,

Desi e plin deja, prea plin, paharul

Desi suntem beti, deja, de iubire.




Doi impar



Ce clasica scena pentru iubire!

Alee, un parc, o banca, un copac

Totusi de unde-atata fericire

Ca-mi vine sa strig si sa tac?!


Erai parca beat de-atata fericire!

Ma îmbatam sa te privesc,

Era sublim si parca peste fire,

Coplesitor si nelumesc.


Tii minte ce ti-am pus în mana,

În mana stanga cand ochii-ai închis?

Tot ce ti-am pus o sa ramana

Pe-o frunza mica, de iedera, scris.


Si veverita aia, o mai stii?

Fugea speriata de-atata iubire!

Iubirea noastra de copii,

Ce se îmbata c-o privire.


Si vascul deasupra crestea,

Fara sa-l cumparam de la tiganci,

Semn Dumnezeu a vrut sa dea

Acolo doar, dintre atatea banci.


Ce muti eram de frumusete!

Atata în noi si-n afara!

Venise Dumnezeu sa ne învete

Ca cifra doi este impara.


Turnase peste noi magie

Ca era gata-gata sa ne-omoare!

Ne-am îmbatat cu apa vie

Sfintind sub vasc o-mbratisare.


E banca tot acolo, în parc , pe alee,

Doar noi am iesit din décor,

Sa punem cumva iubirea sub cheie

Sa umplem iubite, perna, de dor.


Pare nedrept si amarnic,

Ma pizmuiesc de lacomia mea!

Ce efemer si totusi cat de trainic

Cadou a vrut Domnul sa-mi dea!


E firea noastra-asa de pacatoasa?

Spune-mi iubite, poate ca stii!

Aleea, banca, le- am adus acasa,

Dar nu-mi ajunge-a le privi.



E banca, e vascul si-s toate,

Doar tu lipsesti din sublimul decor,

Fug pasari si tipa speriate

De-atata iubire, prea multa si dor.


Marturii de iubire pe-o frunza



Te iubesc anonim, clandestin,

Te iubesc fara nici o speranta!

Fara de culmi si fara declin

Fara masura, conditii, balanta.


În gand ti-am ridicat un schit

Unde-mi trimit atatea insomnii,

Tu dormi atat de linistit

Ca habar n-ai, ca nici nu stii.


Te cert în gandul meu straine,

Îmi esti strain? Ca te iubesc…

Si gandurile iar mi-s pline

De trandafiri ce nu-nfloresc.


Oare-ar trebui totusi sa sa stii?

Voi lasa sa decida, mai bine, destinul

Sau flerul tau sau ce-oi simti,

Mi-oi scrie pe-o frunza tot chinul.


M-am gandit. Nu-i drept sa nu stii,

Voi scrie doar pe-o frunza si-atat,

De-o vei vedea atunci cand vei pasi

Vei sti ca te-am iubit si cat.


Vor trece ani si ani, gasi-vei poate

Atat de multe frunze, dar nescrise,

Numai o frunza, una, dintre toate

Va fi confidenta iubirii proscrise.



Doar o privire


Sunt ochii porti spre suflet, deschise,

Si-a fost de-ajuns sa te privesc o data,

Sa vad iesind din ele atatea vise

Si-o poienita-n tine neumblata.


Doar o privire si totul s-a schimbat,

Nimic nu a mai fost ca înainte…

Doar o privire, ce mult a contat!

Sa stiu ce-i mai departe de cuvinte.


E fascinant acest joc de priviri!

Profunde , sfioase, au parca grai,

E loc în ele de-atatea iubiri,

Priviri ce parca spun : mai stai.


Nimic n-a fost cum a fost înainte,

Priviri care spun ce- i de spus…

Si parca nu-i nevoie de cuvinte

Care ar fi, de fapt, în plus.


Doar o privire si tot s-a schimbat!

Am înteles ce vorbele ascund,

Doar ce-am vazut e-adevarat,

Ca m-ai lasat în suflet sa-ti patrund.


Nu vei rosti vreodata ce simti,

Dar am vazut si mi-e de-ajuns…

Poti sa m-alungi si sa ma minti

Privirea ta, nimic nu mi-a ascuns.

Înaltare


As vrea sa vezi prin ochii mei

Viata-i frumoasa, cum o vad eu,

Cand ochii seara iti cad grei

Si-l strigi timid pe Dumnezeu.


As vrea sa-ti dau o aripa de-a mea,

Sa zbori catre zarile mele,

Sa vezi cum timpul nu mai vrea

Sa -si lase urmele în piele.


As vrea sa bem licori celeste, vrei?

Se-aud harpe, le auzi în nor?

Priveste doar, prietene, prin ochii mei

Care nu mint, care nu dor.


As vrea, as vrea, dar oare vrei,

Tu vezi ce pofta am de viata?

Priveste doar o zi prin ochii mei

Si-o sa-ti rasara zambete pe fata.


Vreau sa te strig, dar raman muta,

Te-astept cuminte, la margine de-abis,

Te strig în mine, te strig iar, tacuta,

Sa crezi din nou în dragoste si vis.


Am fost acolo unde esti acum,

Si crede-ma, ca nu stiam ce pierd,

Eram acum neant sau poate fum,

Copilul n-apucam sa îmi dezmierd.


Are sens, are atata sens acum,

Stiu ce vreau, acum orice pot!

În loc sa fiu nimicul-fum

Sunt viata însasi si sunt tot.


Iti cer atat: asteapta a rodi,

Elibereaza miracolul din tine,

Abia atunci, prietene, vei sti

De ce mereu izvoarele-mi sunt pline.


Eu niciodata nu o sa mai mor,

În cartea mortii al meu nume nu-i

De ai copii vei fi si tu nemuritor,

Nu, nu mai mori, ci doar apui.

Credinta mea


Credinta mea nu-i slabiciune,

cum pare unora ca e,

Nu ma închin la plasmuiri nebune,

ci doar la verbul a iubi.


Credinta mea nu-i punctul vulnerabil

si nici macar un scut nu este,

Ci doar maretul inefabil,

ce-mi duce sufletul pe creste.


Credinta mea nu ma sleieste

de forta, de vointa, cutezanta,

Ba mai degraba le sporeste,

le da un sens si-o importanta.


Credinta e-un har fara-ndoiala.

Cati vor sa creada si nu pot?!

La porti închise dau navala

Ravnind zadarnic un chivot.


Chivotul? E aici, în mine

Si-atata pace ma-nconjoara!

Mi-s zilele asa de senine

De parca dau pe dinafara.


Eu sunt atat, un om fericit,

Fericit pur si simplu mereu,

Îmi port în suflet micul schit

În care îl gasesc pe Dumnezeu.


Sunt fericita chiar si atunci cand,

Motivele de fericire n-ar prea fi.

Un glas ma dojeneste bland,

Cum un parinte-i dojeneste pe copii.


Fericirea nu-i doar multumirea,

o suma de cauze sau mici bucurii,

Fericirea-i doar starea si firea

De-a te-nchina la verbul a iubi.



Cresc ziduri



Iubite, esti iute la manie,

Ca vreascurile puse peste foc,

Cu toate astea, totusi, mie

Nu-mi zgaltai sufletul deloc.


Stiu ca iti trece, ca regreti,

Dar nu uita, asa, iubirea moare,

Pui între noi mereu pereti

Doar asta, iubite, ma doare.


C-o sa te strig poate-ntr-o zi

Si tu nici n-o sa ai habar,

Chemarea nu-mi vei auzi

Doar vantul va sufla prin jar.


Crucea iubirii


E greu sa porti în spate a iubirii cruce,

E-atat de greu si totusi e sublim,

Cand drumul nu mai stii unde te duce,

Stim doar atat, ca ne iubim.


E greu si totusi mi-e usor,

Cand stiu c-o ducem împreuna,

Cand ranile, desi ne dor,

Sunt totusi rani de la cununa.


Sa nu te superi daca plang,
Ma copleseste atata iubire,

Oricate rani si tot n-ajung,

Sa poti plati atata fericire.


Daca iubirile înca ne mor


Juramantul? E strigat de neputinta,
Cand stii ca totu-i atat de trecator,
Ca nu esti sfant, ca esti doar o fiinta,
Care greseste, ca orice muritor.

Juramantul de om e ca o dorinta,
De-a nu-si manji iubirea de lumesc,
E o farama efemera de credinta,
Un fel suprem de-a spune te iubesc.

Daca juramintele cad adesea-n noroi,
E pentru ca traim la întamplare,
Unde prea rar e loc si pentru noi
Pentr-o iubire, cat ar fi de mare.

Daca iubirile înca ne mor,
Poate-i de vina calea stramoseasca,
Calea de om sarman si muritor,
Plina de glod si patima lumeasca.
---



Dansul iubirii


Zanatici zboara si zglobii
Fluturi sub lampa, pe strada,
O noapte numai vor iubi
Si-apoi bezmetici, or sa cada.

Adie vantul bland, încetisor,
Se sting în zori lampile toate,
Extaz în cerc, un ultim zbor,
În zorii zilei si-n eternitate.


Fata din vis


Habar n-aveam de cand si ce visai

Fata din vis nu eram eu, o plasmuire

Pe care tu în taina-o construiai

Tesand ca un paianjen, panze de iubire.


Nu eram eu si n-avem cum sa fiu!

Era un vis, privat, cu imagini furate,

Din întamplare am ajuns sa stiu

Ca-ti umplu gandul si visele toate.


Putea fi oricine, nici nu mai conta!

Iti trebuia un vis? Atata doar ai avut?

Poate-o sa-mi spui ca-i viata ta,

Ce-am avut, straine? Si ce-am pierdut?




Gustul sarutului


Pe buze gustul tau înca-l mai simt

Nu las somnul in noapte sa mi-l ia,

Gustul tau de nectar, de absint,

Mie somn, atat de somn iubirea mea.


Acul pendulei nu se-ndura,

Coboara-atat de-ncet spre cifra doi,

Si totusi somnul ticalos ma fura

Norii se-aduna, pregatiti de ploi.


Suna ceasul si eu cred ca tuna!

E ora cinci, e cinci, iubite iar,

Iar luna nu se-ndura sa apuna,

Cad foi la ora cinci din calendar.

În iubire nu exista garantii



Ai suferit si eu n-am înteles,
Nu-ntelegeam c-o sa regret oricum.
Acum o stiu: tu, n-ai avut de-ales,
Eu? N-am stiut iubirea sa-mi asum.

Am vrut totul sau nimic.
Uram atunci jumatati de masura,
Acum la randu-mi, altora le zic
Ca poate si iubirea uneori se fura.

Am aflat ca toate-s trecatoare,
Ca-i totul un provizorat de-o zi,
Am mai aflat ca si iubirea moare
Ca nu exista printre oameni vesnicii.

Am aflat ca nu-s întodeauna explicatii,
Ca nu-i întodeauna vina în iubire,
Iubirea n-are gari si n-are statii,
Vine si pleaca, fara de vreo stire.

Te-am iubit, macar atat sa stii!
N-ar fi durat oricum o vesnicie,
Cum în iubire nu exista garantii
Te-as fi iubit, acum, si fara garantie.
----------------------------

Legea iubirii



Te-am pedepsit cum am stiut mai bine,

Pentru o vina, care n-a fost mare,

De fapt, ma pedepseam pe mine

Stiind ca-nduri si ca te doare.


Te-am pedepsit destul, ma poti ierta?

Pedeapsa mea e totusi mult mai mare

Si ca o ghilotina cade-n suflet, grea,

C-am fost de-asa ceva în stare.


N-am înteles ca suntem o fiinta,

Ranindu-te, pe mine ma raneam,

M-am straduit, cata silinta!

Sa pedepsesc tot ce iubeam.


Mi-a luat cam mult sa înteleg

Ca în iubire nu exista-nvingator.

Dintr-o iubire nu mai iesi întreg

Si ranile de fiecare parte dor.


Îngrop pe veci securea de razboi,

Tarziu, acum-abia-nteleg

Ca ranile-n iubire-s pentru doi.

Ce-am semanat, acum culeg.


Învata-ma sa te iubesc asa cum esti


Nu mi-am imaginat în viata mea

Ca poate cineva iubi cum ma iubesti,

Învata-ma te rog sau fa ceva,

Învata-ma sa te iubesc asa cum esti!


Învata-ma sa pot iubi la fel!

Eu te iubesc doar cand esti bun si bland,

Dar cand esti gata, iubite, de duel

Nu te mai vreau! Si-adorm plangand.


Te-am alungat de-atatea ori…

Si ai plecat. O ora doar,

Atat cat sa te-ntorci cu flori;

Bine-ai venit, iubit fugar!


Învata-ma sa nu mai vreau sa pleci,

Sa pot iubi fara s-ascult de minte,

Care-ti rosteste cuvinte-atat de reci,

În timp ce inima-mi e-asa fierbinte.


Dar daca sa ma-nveti nu vei putea,

Învata tu c-asa sunt eu

Dar cred c-ai învatat, iubitul meu, deja

Si de-aia te-ai întors mereu.

Iubirea poetului



Se-apropie de el sfioasa,

De prea tristul visator,

Era fecioara si frumoasa

Si nu facuse înca-amor.


Batranu-si scoase ochelarii

Si revarsat peste un vechi birou,

Plin de hartii, mancat de carii,

Facea pe deget un anou.


Ea spuse dintr-o rasuflare:

Am venit sa fac amor,

Cu un poet atat de mare

C-un domn boem , cuceritor.


Eu va iubesc la nebunie!

V-am ales din atatia barbati

Dupa-ndelunga insomnie,

Va rog sa nu ma refuzati!


Vreau sa stiu cum iubeste-un poet

Va rog, fiti primul meu barbat!

Nu va ganditi deloc c-o sa regret,

Ca ani întregi am reflectat!


Poetul o privi, placut surprins,

Zambi duios si-atat de împacat,

Sub paru-i cenusiu , aproape nins,

Prea mare, prea nepieptanat.


Domnita, dar eu te-am iubit

Deja în fiecare poezie!

Sa fi convinsa, ce-ai citit,

Ti-e dedicat, cu totul, tie…


Dar sunt plina de dorinta!

Vreau sa-mi fiti acum iubit!

N-oi avea nici o cainta,

Nu conteaza c-ati albit.


Va iubesc si va implor!

Nu ma dezamagiti asa!

Sunteti sublim, eu va ador!

Sa fac amor, atat as vrea…


El spuse, tremurand din gene,

Ca este, din pacate, prea tarziu,

Zambind amar , se ridica alene

Oferindu-i ce-avea: tutun si rachiu.



Iubitul meu


Iubitul meu e-un om obisnuit.

Nu-i zeu, nici Apollo nu este,

Iubitul meu e-un om obisnuit

Atata doar ca ma iubeste.


Iubitul meu nu are nici coroana,

Sceptrul lui e doar iubirea mea,

Iubitul meu n-are, e drept, coroana

Regatul lui e doar pe cer, o stea.


Iubitul meu împaratie n-are,

Averea lui e inima mea doar.

Iubitul meu împaratie n-are,

Decat în suflet, un altar.


Iubitul meu nici nestemate n-are,

N-are nici macar castel!

Iubitul meu nici nestemate n-are,

Doar de logodna, un inel.


Jucarii stricate


Daca ma iubesti, pleci.

Fara sa ti-o cer.

E pacat sa stirbesti curcubee.

E pacat sa strivesti sub talpa

Stelele de pe aleile masurate

În saruturi lungi si îmbratisari

Patimase.

Stiam. Stiam de la bun început

Ceea ce tu ai refuzat mereu

Sa vezi, sa crezi, sa întelegi.

Destinul ne-a adus fata în fata,

A învartit cheita si din cutiutele

Viu colorate s-au slobozit în forta

Acorduri serafice de pian,

Domolind tipete grave

de vioara speriata.

Jucariile au ramas pe podea,

Cu arcurile si rotitele

Sarite, smulse, strambe.

Înca doua jucarii stricate,

În mana destinului…









La tine-n gand

La tine-n gand mangaierile-s coapte,
Dospite îndelung în fiecare noapte,
La tine-n gand si strugurii se coc,
Focul e sacru, nu-i doar un joc?

La tine-n suflet însa ard mocnit
Uitate vreascuri puse de-o fecioara,
Care le-a pus si-apoi te-a parasit
Speriata ca-i topesti aripele de ceara.

La tine-n trup vulcanii nu s-au stins,
Doar lava clocoteste, rosie, în vine,
Se vede seara cate-un firicel prelins
Pe piatra care-nvata sa suspine…


Anima



Sangele-mi pulseaza, lenes, în vine
Si ochii nu mi-i dezlipesc de la fereastra,
Mi-s gandurile pline iar de tine
Mi-e iarasi dorul pasare maiastra.

Orele torc în pendula, molatic,
Un caine-afara latra a pustiu
Si în decorul unde totu-i static
Doar dorul meu se zbate, viu.

Astept, cat astept un semn de la tine,
Sa prinda viata totul iar!
Mi-s orele mereu de tine pline,
Oh, Doamne, cat de lungi îmi par!

Cand pleci, e parc-o pauza de viata,
Cand vii, tabloul se anima iar,
Dar dorul meu s-astepte-nvata,
Visand un zbor, în doi, imaginar.

Tu, datator de viata esti
În rest e totul mort în jur, e tern
Hai, vino tu, sa-ma- înfloresti
Cu flori de mar cernute din etern.
--------




La tine în suflet


E-asa frumos în suflet la tine!

E prea frumos, e chiar sublim,

Sa ma dizolv în tine-mi vine,

Un singur trup as vrea sa fim.



Sa nu m-alungi, sa nu ma certi!

Sa fii la fel de bland mereu,

Greseli de fac, tu sa ma ierti,

C-o sa te iert, daca gresesti si eu.



Nu credeam ca ar putea sa fie

Pe pamant un om cum esti tu.

Visez? E oare nebunie?

Spune-mi, convinge-ma, ca nu…

Mai frumos ca visul



Cateodata cred c-am visat ,
Cateodata ca-i nebunie,
Spune-mi ca e sau nu adevarat,
Dar fa ceva sa tina-o vesnicie!

De fapt, nu cred în vesnicii, stii bine,
Totusi iubite, nici sa neg nu pot,
De-atata rai cu tine si suspine
As trece chiar si-o vesnicie-înot.


Mai frumoasa ca visul mi-e viata,

De nu m-as mai trezi vreodata!

Ca visul se destrama dimineata

Cand primii zori în geam se- arata.

Plang fara motiv, de emotie poate,
Zambesc fara sa stiu de ce,
Tu esti motivul pentru tot si toate
Doar tu, în rest nimic nu e.

Hai, fa-ma tu sa cred în vesnicie!
Ca vreau s-o vad cu ochii mei,
Îti las în grija , iubite, asta, tie,
Sa cauti de la usa ferecata, chei.





Parintii nu mor niciodata


Parca-i vad chipul palid si tras,

Cu ochii-i verzi ca de smarald…

Doar ochii-n cap i-au mai ramas

Si-un zambet de încurajare, cald.


Poza-ncepe sa-ngalbeneasca,

Dar amintirea-i tot mai vie.

Deschis-a cerul sa primeasca

Maicuta mea în vesnicie.


Astazi e ziua ei…sau ar fi fost…

Ar fi-mplinit…dar mai conteaza?!

Si ghinion, s-a nimerit în post!

Pe urma, mortii nu se mai serbeaza.


Si de ce nu? Ca ei traiesc în noi!

Parintii nu mor niciodata,

Doar în oglinda sa privesc

Si-i vad chipul cum se-arata.


Parintii nu, niciodata nu mor,

Se prelungesc doar în copii.

Priveste în oglinda, de ti-e dor

Si-i vei vedea în tine, vii.

Nocturna


De-ar sti perna sa-ti vorbeasca!

Mi-e confidenta, stie tot,

A început si ea sa te iubeasca

Îi spun mereu ca nu mai pot.


Am strans o mare-n perna mea!

Si-mi cresc perle pe obraz,

Cad într-una peste ea

Ca mi-e greu si mi-e necaz.


Vaslesc visele într-una,

Doar ca nu-i nici un liman.

Se-oglineste-n perna luna

Sclipesc stele pe tavan.


Am luat-o razna? Adie vantul?

Adulmec iar al tau parfum,

Se-nvarte cu mine pamantul,

Te simt aici, te simt acum!


Aiurez de nesomn si iubire,

Dar pot jura, a miroase… a tine!

Începe somnul sa desire

Voaluri mari, dantele fine.


Si fericirea doare, nu-i asa?


Sa nu-mi intri în suflet încaltat!

Sa te apropii de el ca de un lucru sfant,

Descalta-te cand întri, de pacat,

Ca-i tot ce am mai sfant pe-acest pamant.


Si tocmai ca te iubesc cu-atata disperare,

Atat de nebunesc si cumplit,

Ma tem, ma tem, de clipa urmatoare,

Sa nu regret ca te-am iubit.


Ma mint mereu ca totul e normal,

Pe altii-i mai usor sa-i mint,

Norocul meu ca nu sunt de cristal,

Ca pot ascunde tot ce simt.


Doare iubite, cand ma gandesc la tine…

Si fericirea doare, nu-i asa?

Doare cand mana nu-i, sa ma aline,

Sa-mi prinda-n par, din nou, o stea.


Sarbatoarea iubirii



Ce poti aniversa c-un tort pe jumatate?

Aniversarile se fac c-un tort întreg!

Felii din el sunt consumate,

O vad, o vezi si n-as putea sa neg.


Atat a mai ramas, te multumesti?

Atat mai e din ce a fost întreg

Si-ti dau porunca sa alegi

Eu n-am de-ales, eu nu aleg.


Sampanie în schimb e din belsug,

Sunt artificii, cupe, lumanari,

Eu nu raman si nici nu o sa fug

De torturi si aniversari.


Cred totusi ca meriti mai mult

Decat ce-a mai ramas din mine,

Mi s-ar parea ca te insult

Si de-aia cupele nu-s înca pline.


Sunt însa gata sa sarbatorim

Ce-o fi, aniversare, despartire!

Atata doar ca e sublim

Sa bei oricum pentru iubire.

La tine


La tine în suflet e-atat de frumos,

Doar ca murisera pe rand atatea vise

Sperante, iluzii, vestejite, pe jos

Totusi ceva din tine înca nu murise.


Ce frumos era la tine în suflet, iubite!

Dar n-am gasit vreo candela arzand,

Altare de-nchinare nu erau zidite

Si-atunci speriata am fugit plangand.


Gasisem pe jos o veche lumanare,

Am încercat sa o aprind si n-am putut

Mai mult de-atat n-am fost în stare,

De-as mai fi stat doar un minut…


Dar am fugit si drumul nu-l mai stiu,

M-as fi întors, sa construiesc altare,

Ploua, e noapte … prea tarziu

Poate ca totusi nici nu sunt în stare.



Sincronizare



O iubire ca asta se-ntampla o data în viata,

O iubire ca asta nu te lasa întreg,

Si de-am privit iubirea drept în fata,

Tot n-am ajuns macar sa înteleg.


Dar ce stim noi de fapt despre iubire?

De ce se-ntampla, de ce nu?

Daca-o sa afli, da-mi de stire,

De ce, iubite din atatia tu?


De ce acum si nu atunci, ma întrebai,

Tu crezi ca exista raspuns?

Raspunsuri niciodata n-o sa ai.

Iubesti. Atat. Nu e de-ajuns?


O iubire ca asta nu se-ntampla oricui,

Iubesti sau esti iubit ,de obicei,

Noi ne iubim sincronizat si sui

Pe banci, sub vasc, în parcuri, pe alei.

Serenitate



Meriti mai mult decat ce-a mai ramas din mine,

Chiar daca-acum nu poti sa întelegi,

Eu cred în Dumnezeu, în oameni si-n destine

Cu toate astea, totusi, tu alegi.


Eu sunt cea care n-am sa aleg,

N-am de ales, nu-i nimic de facut,

N-o sa confirm si n-o sa neg,

N-am sa castig si n-am pierdut.


Stiu doar atat, ce-am învatat:

Ca nu-i nimic întamplator,

Traiesc la rand tot ce mi-e dat

Chiar daca unele ma dor.


Si de-mpreuna ne-a fost dat sa fim,

Vom fi oricum, chiar de n-o vrem,

De-o fi sa ne uram, sa ne iubim,

De orice-ar fi, eu nu ma tem.


Nu-i resemnare si nu-i lasitate,

Nu lupt cu morile de vant,

Doar ca e Dumnezeu în toate,

Si face legea pe pamant.


Ca orice om mai rad, mai plang,

Si plansul are rostul lui,

Declar razboi si ma înfrang

Dar nu sunt robul nimanui.


Cred în noblete si onoare,

Ce anacronice valori!

Cu toate astea sunt în stare

Sa vad vulturi si în ciori.


Si da, mai cred în iubire!

În iubirea divina, totala,

Iubirea fara înrobire

Iubirea lina, în spirala.


Ramai


Ramai acolo unde esti,

Eu nu fur si nu trisez,

Îmi e de-ajuns ca ma iubesti,

Eu nu te pierd, nu te pastrez.


Ramai acolo unde iti e locul,

Nu te abandonez, ar fi prea mult,

Iubirea nu-i un joc cu focul

Eu în iubire nu insult.


Ramai acolo unde nu e ploaie,

Ramai cuminte si-mpacat,

La mine-n suflet curg siroaie

La tine-n suflet e uscat.

Sa nu ma-njuri



Pare paradoxal dar nu-i

Sunt paradoxuri pe pamant,

Abandonezi si te supui

Cand iubesti atat de sfant.


Vei întelege poate peste-un veac,

Privind în urma, vei zambi,

Iubirea noastra-i boala fara leac,

Ma vei iubi, te voi iubi.


Sa nu ma-njuri de plec acum,

Sa ma-njuri de-ti face bine,

Nu vreau deloc sa-ti stau în drum,

Nu construi castele pe ruine.





Sa facem dragoste în ploaie



Sa facem dragoste în ploaie,

Asa cum suntem, doi carbuni aprinsi,

Sa curga apa, peste noi, siroaie,

Sa fim victoriosi si-apoi învinsi.


Sa ploua peste trupuri goale,

Ploaie iute, calda, de vara,

Pe un covor de iarba moale,

Sa ne iubim din cale-afara.


A ploii simfonie s-o rescriem

Descatusand încet si ultimul fior,

Într-un perpetuu carpe diem,

Sa ploua într-una, sa facem amor.


Ninge altfel


Ninge…fulgii cad domol.

E pace-n mine si-n afara,

O pace ca un fel de gol

Nimic nu e, sa ma mai doara.


Cad fulgi de nea zglobii si mici,

Peste pacate cerne cerul

Si uite unul s-a topit aici!

E frig, ce frig! Se lasa gerul…


Copil fiind, stateam la geam

Cu coatele-amandoua pe pervaz.

Ce lung priveam! Si cum visam

Ce clipe lungi si ce extaz!


Si-acum privesc, dar fara sa visez,

Domesticit-am caii de o vreme,

Acum cand ninge hibernez

Nu-i nici un vis, sa ma mai cheme…

Nu-mi fura zborul



Te-aprinzi usor, esti iute la manie,

Îmi vine tot mai des sa fug,

Daca tu crezi ca-i semn de barbatie,

Nu-s chiar un vreasc, sa ard, pe rug.


Ma-ntreb de-o fi iubire fara gelozie,

Nu sunt a ta, cum e un obiect,

Nu-i gelozia curata josnicie,

Instinct primar, absurd, abject?



Iubirea e mai mult de-atat,

Mai mult decat o trecatoare pasiune,

E primitiv si e urat,

Tine-ti, iubite, gelozia în strune.


Eu sunt cal alb, cu aripi, nu cu sa,

Si tarcurile -mi sunt straine,

Da, te iubesc, dar nici ca as putea

Sa uit de pajisti, pentru tine.


Iubite, tu n-ai înteles?

Cine-si doreste tot ce are?

Eu n-o s-aleg, n-am de ales,

În tarc orice iubire moare.


De zbori cu mine, te astept,

De nu, ma lasa singura sa zbor,

În numele lui Dumnezeu, nu-i drept,

Sa plang în tarc de muritor!

Nu-ti cer



Nu-ti cer luna, nu-ti cer stele,

Nici Universul nu ti-l cer!

Fii doar altarul vietii mele,

Cand mi-e greu, cand nu mai sper.


Nu-ti cer ce nu poti sa-mi dai,

Nu-ti cer ce nu-i omenesc,

Vreau doar alaturi sa îmi stai,

Sa ma lasi sa te iubesc...


Nu-ti cer. Ba-ti cer totusi ceva:

Sa nu lasam iubirea sa ne moara

Stiu, timpu-n loc nu o sa stea

Oricine stie! Timpul zboara!


Si uite-ti cer! Am zis ca n-o s-o fac

Nu-ti pot cere timpul sa-l opresti

Mai bine, hai, saruta-ma, sa tac

Conteaza doar ca ma iubesti….

Prea tarziu pentru povesti


Ramai acolo unde esti,

Ramai în tara fara basme,

Chiar daca nu o mai iubesti

E prea tarziu pentru fantasme.


Continue reading this ebook at Smashwords.
Download this book for your ebook reader.
(Pages 1-67 show above.)